Persoanele peste 50 de ani ar putea fi obligate să stea în case! Care este motivul

Publicat: 03 aug. 2020, 08:32 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Boris Johnson ar putea să îi oblige pe cei care au de la 50 de ani în sus să stea în casă pentru a evita o a doua carantinare.

Milioane de oameni care au peste 50 de ani ar putea primi ordine să rămână acasă, ca parte a „planurilor nucleare” ale lui Boris Johnson, pentru a evita o altă carantinare națională. Primul Ministru a fost forțat să anunțe o încetinire a măsurii de carantinare în cursul zilei de vineri, sâptămâna trecută, măsurile de relaxare fiind planificate, iar deschiderea sectorului de beauty fiind întârziată, după ce numărul de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut. Anunțul vine la câteva zile după ce oamenii din Greater Manchester, East Lancashire și West Yorkshire au primit restricții noi săptămâna trecută. În cadrul propunerilor, un număr mai mare de oameni ar fi solicitat să ia parte la programul de ecranare, pe baza vârstei sau a factorilor de risc particulari identificați din luna martie.

Persoanele de 50 de ani prezintă un anumit tip de risc

Am putea vedea persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani, cărora le-au fost acordate „ratinguri de risc personalizate”. Planurile li s-ar putea dovedi controversate, deoarece factorii sub care vârstnicii li s-ar putea cere să se autoizoleze ar putea fi mult mai puternic influențați de vârstă decât de vulnerabilitățile clinice. Orice servicii de „contact apropiat”, cum ar fi accesul la coafor, va fi oprit, dacă numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus crește brusc.

În Marea Britanie au fost fost confirmate ieri 771 de cazuri noi de infectare cu nou coronavirus, dar și 74 de persoane și-au pierdut viața. De asemenea, Guvernul are în ”vizor” mai multe locații, după ce numărul a crescut: Eden (Cumbria), Sandwell (Midlands), Northampton, Peterborough, Rotherham, Wakefield. Pasagerii care au ajuns pe aeroportul Heathrow, Terminal 5, au fost furioși pentru că au fost nevoiți să stea ore întregi, distanța fizică fiind nerespectată, arată Dailymail.

Se consideră că Boris Johnson a comparat săptămâna trecută perspectiva unei blocări naționale complete cu un „factor de descurajare nucleară” pentru a fi ca ultimă soluție, dar ajutoarele spun acum că se doresc arme nucleare „tactice” mai mici cu care să lupte cu Covid-19.

Publicat: 03 aug. 2020, 08:32 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×